In doar cateva saptamani de la infiintarea propriei culturi de lavanda am invatat incredibil de multe lucruri. De la chestii practice, precum diferenta intre sapa si harlet si cum se praseste, la readaptarea la viata in natura si la invatat sa am rabdare cu adevarat. Doi ani mai tarziu, am constientizat ca am invatat patru lectii importante din cultivarea lavandei.
Orice lucru nou inceput este o provocare. In cazul meu provocarea a fost cu atat mai mare cu cat habar n-aveam ce fac. De fapt, ar trebui sa vorbesc la prezent, pentru ca inca nu am habar ce fac. Nu prea reusesc sa tin plante in viata in ghiveci, in apartament, dar eu am avut curajul sa plantez flori in camp.
Va spun, cred sincer ca lavanda este o planta care vindeca. In doar cateva saptamani aceasta planta mi-a schimbat viata. Nu am fost nicicand mai fericita. Da, pot sa spun ca simt aceasta fericire si cand vin seara de pe camp, plina de praf, arsa de soare, cu mainile inclestate de la sapa, si toti muschii incordati de la efort.
Nu pot controla natura – nu decid eu cand infloreste lavanda, cand ploua sau cand bate vantul
Aceasta este prima lectie de care am devenit constienta cultivand lavanda. Este in acelasi timp si una dintre cele mai importante.
Poate o sa vi se para o chestie banala, dar de cativa ani locuiesc in Bucuresti, printre blocuri – este un loc cu o clima artificiala, eu asa simt, si nu are nicio legatura cu adevarata natura si cum se simte ea in spatiu deschis.
Dupa primele vizite la lavanda mi-am dat seama ce tare m-am deconectat de viata sanatoasa, traita in aer liber, in aer curat, cu cerul albastru deasupra capului, intinzandu-se cat vezi cu ochii, inconjurata de verdeata, de copaci, de gradini.
Pentru ca merg la cultura o data pe luna este destul de greu sa nimeresc vremea perfecta pentru munca pe camp. Uneori ploua, alteori abia ce a plouat si pamantul este moale, sau bate vantul de nu poti sta in picioare, sau arde soarele si te incinge de nu-ti ajung 3l de apa in cateva ore sa te hidratezi pe camp.
Sa va mai spun de balarii? Initial am pornit o lupta apriga cu ele. Devenise o chestie de mandrie personala, cum adica sa ma dovedeasca pe mine niste balarii? Pana m-au dovedit si atunci mi-am dat seama ca nu am esuat. Din contra, pamantul pe care creste lavanda este rodnic, este plin de viata, si nu imi apartine mie, oraseanului obisnuit sa calce pe asfalt. Acel pamant apartine naturii.
Rabdare – lucrurile nu se intampla peste noapte
Obisnuita cu viteza vietii de la oras, obisnuita ca lucrurile sa poata fi controlate, accelerate, initial nu am avut rabdare sa las lucrurile sa mearga de la sine. Nu am inteles ca planta are o viata a ei, un ritm specific si ca necesita un timp de adaptare la noua ei casa. Primele luni au fost frustrante, nu stiam la ce sa ma astept, nu aveam rabdare sa imi vad plantele dezvoltandu-se in ritmul lor. As fi vrut rezultate repede, sa stiu ca ceea ce fac e bine.
Inainte de inflorirea lavandei am stat si am meditat la ce inseamna rabdarea pentru mine, la cum am eu rabdare, si mi-am propus sa lucrez la a avea rabdare. Sa imi dau mie timp, sa dau lucrurilor timp sa se dezvolte sanatos si nu fortat. Sa accept ca lucrurile nu se intampla peste noapte si ca asta e ok.
Increderea in propriile forte este totul
Inainte de prima inflorire a lavandei eram plina de dubii si complet neincrezatoare in propriile forte. Inca nu credeam in mine ca sunt capabila sa cresc aceste plante. Pentru ca nu invatasem inca ca nu pot controla natura si ca fiecare lucru are propriul ritm de dezvoltare, ma invinuiam singura ca nu am facut mai multe, ca nu am facut mai bine, ca de fapt nu sunt eu in stare sa am grija de plante.
Lucrurile s-au schimbat la momentul primei infloriri. A fost catharsis pe loc. Atunci am inteles ca eforturile constante dau rezultate, ca rabdarea inseamna totul. Fericirea si sentimentul de implinire pe care mi le-au dat micul meu camp mov mi-au aratat ca increderea in propriile forte este totul. In loc sa imi petrec lunile dinaintea infloririi semanand speranta in mintea mea si gandindu-ma la viitor in termeni pozitivi, mi le-am petrecut temandu-ma si punandu-mi limite singura.
E ok sa gresesti – din greseli inveti
Aceasta este lectia cea mai importanta pe care o poate invata oricine indiferent de ceea ce face. De mici, suntem conditionati sa evitam greselile, si suntem conditionati prin frica de consecinte (note mici la scoala, reactia parintilor etc). Problema este ca daca ne e frica sa facem greseli, nu ne vom mai asuma riscuri, nu ne vom mai dori sa avem experiente noi. Si acesta este primul lucru care ne tine blocati intr-o viata in care nu suntem fericiti, intr-o viata in care doar visam, si nu infaptuim nimic.
Pentru mine aceasta a fost lectia care mi-a schimbat complet perceptia a ceea ce m-am apucat sa fac. Este normal sa faci greseli, cum altfel sa inveti. Este normal sa experimentezi, cum altfel descoperi ce functioneaza mai bine. Este ok sa gresesti, asa descoperi lucruri noi despre tine. Este ok sa gresesti, asa dobandesti o noua experienta, o noua cunoastere pe care o poti impartasi cu cei de langa tine. Este ok sa gresesti, asa cresti. Este perfect acceptabil sa mai faci si greseli.
In primele luni cultivand lavanda ma certam pentru fiecare lucru – ca nu am dat bine cu sapa, ca au iesit iar balariile, ca poate nu am plantat bine butasii daca se dezvolta asa greu, ca nu am pregatit bine pamantul, pentru ca e asa de tare la sapat, ca nu am venit cand trebuie la camp, pentru ca vremea nu era prielnica. O suta de lucruri mi le-am reprosat de fiecare data. Doar pentru ca mi-era teama sa accept posibilitatea de a face greseli.
Iata-le primele patru lectii pe care le-am invatat din cultivarea lavandei. Sigur acestea nu sunt singurele si nici ultimele. Sunt profund recunoscatoare pentru ele.
[…] fine, despre lectiile pe care le-am invatat cultivand lavanda puteti citi mai mult aici. Aceasta editie a jurnalului de fermier este despre altceva. Este despre celebrarea succesului, […]